2011: now what?

Am pus un titlu ambiguu in mod deliberat, sincer n-am un subiect fix despre care vreau sa scriu, nu ca asta m-ar fi oprit vreodata de la postat.

No, bun. 2010 o fost, din perspectiva mea asupra CFR-ului, un an ciudat: am avut un retur de campionat in care nu ne-am dovedit chiori, imparati in tara orbilor, ci orbi, brigadieri sefi la CAP-ul orbilor ologi. Un sir nesfarsit de meciuri chinuite, ce-i drept castigate in mare parte, cu un joc urat, fara prea multe idei, dar care, pentru neavizati, era echivalentul unui catenaccio bine gandit de supercarliontii lui Mandorlini. In perioada premergatoare venirii lui Wenger, Arsenal, ma credeti sau nu, erau o trupa ce juca un fotbal total inestetic, fizic, kick-and-run, fara pic de fantezie. Doua scandari au ramas intiparite in memorie de pe acele vremuri: “Boring, boring Arsenal”, sau, din partea goonerz  ”One nil to the Arsenal”. Evident ca pentru noi, suporterii franei, fiecare meci era trait cu mult ros de unghii, inimi in gat si pumni stransi, dar pentru un neutru… Boring, boring, very boring CFR.

Cu tot jocul haotic, enervant si fara perspective am reusit eroic sa nu pierdem titlul, sau, la fel de corect spus, celelalte echipe s-au straduit din greu sa nu-l castige. Suficient sa ne amintim ca, pe locul doi, a terminat echipa rednex din Urziceni, un club care nu mai avea mai nicio legatura cu cel care strangea destule puncte intr-o grupa CL al carei nivel era mai degraba de intertoto. Pe 3 a terminat popcornoiu, acelasi care ne-a stresat o tzara si in finala cupei, un club care are perspective minime de a face performante, din cauza patronului si a deciziilor sale eratice.

Pe scurt, sezonul trecut am fost iarasi un pic mai smecheri decat boii boilor care populeaza liga lui mitica. Suficient pentru alde felcer si injiner sa ne plictiseasca iarasi facand ce fac cainii fara catzele-n preajma, adica reamintindu-ne a mia oara de fantasticele lor capabilitati manageriale si nu numai. Daca in visteria clubului ar fi intrat cate o suta de euro de fiecare data cand felcerul a pronuntat adjectivul “profesionist” in propozitii in care subiect era propria-i persoana am fi avut un buget suficient cat sa concuram cu alde Lyon sau macar Spurs. Dar, dupa cum stiti, bugetele nu se formeaza asa, sa ne multumim cu asigurarile ca avem cea mai performanta si formidabila conducere de club de pe vremea cand Noe a hotarat sa formeze un grup omogen, capabil sa infrunte orice provocare prin spirit de echipa si concurenta de doi pe post.

.

A urmat o perioada de vara irosita complet, cu transferuri facute in functie de visele erotice avute, pe rand, de injiner, felcer sau zamfir. Intre doua dividiuri, trei clipuri pe iutiub si-un concert cu fatuca de fier, vestiarul din Gruia s-a umplut de tot felul de ciudati, inadaptati de la alte cluburi, jucatori fara perspective de a evolua (in niciun caz la CFR, n-avem traditie in cresterea de jucatori), gen Kivuvu, sau expirati fara sansa de… fara sansa de nimic, a la Sforzini. Toata amestecatura asta eterogena de jucatori a “beneficiat” de o pregatire de vara facuta cu un Mandorlini care deja nu mai era agreat de catre Cadu… aham, de catre conducere.

Pregatirea de vara conceputa de italian era menita, conform propriilor sale spuse, sa asigure un varf de forma in perioada desfasurarii meciurilor de CL. Faptul ca un club din rro isi propune o strategie pe termen “lung” (adica de peste 2 saptamani), chiar si in ceea ce priveste pregatirea fizica este, biensur, cel mult amuzant; – metodele de pregatire nu au cum sa fie la nivelul celor implementate la cluburile serioase din Europa si numai pentru ca nu avem infrastructura/personalul/know-how-ul necesare, nemaivorbind de je m’en fich-ismul felcerului transmis, cu feedback, factiunii conducatoare din vestiarul CFR.

…

Same ol’, same ol’… La fel cum Ando, Uhrin sau Conceicao si-au gasit sfarsitul in, deja, plictisitorul coup d’etat din vestiar, nici Mandorlini nu a avut un Cadu, pardon, o soarta mai blanda, dupa un 0-3 la sportul mai mult decat hilar, la care, nota bene, Gabi Muresan a refuzat sa participe, dandu-se racit. Stiti concluzia: Arpi a tinut, musai, sa-l confirme pe macaronar in functie, declarand sus si tare ca: “Totuşi, un lucru este sigur, Mandorlini va fi pe banca tehnică la meciul cu Basel. Cine ar schimba antrenorul înainte de un astfel de meci ar fi iresponsabil”. Of course!

A venit Cartu, un mare antrenor, cu performante uluitoare la nivel de club si o tinuta morala impecabila, remarcata si de Chefere pe blogul sau: “Nu este aşa că deja începeţi să-l îndrăgiţi pe Cârţu?” Of course!

A urmat ce stie toata lumea: un joc castigat nemeritat contra lui Basel, unul pierdut la Roma ce ar fi trebuit sa fie egal, o comedie a erorilor pe Arroganz Arena (trade mark GRadu), o bataie la curu’ gol luata acasa de la rezervele lui Bayern, geamuri sparte la Basel si niste “mure Traore” cu Roma. In campionat am fost surclasati de o echipa, Otelul, formata din jucatori cumparati, per total, cu jumatate din suma pe care am platit-o lui Bucsaru pentru tanarul si promitatorul Maftei. Si demiterea lui Cartu de catre un Arpi ce declara ca el, personal, nu are ce-i reprosa “omului si antrenorului” Cartu. Remarcabil!

Apoi instalarea lui Minte1. Si confirmarea sa, in decembrie, de catre Arpi, cu memorabila: “Eu sunt pentru continuitate!” Ce-ti mai ramane sa spui altceva decat ce spunea Sir Fergie dupa victoria din finala cu Bayern: “Football, bloody hell!” Orice e posibil in rro, inclusiv ca un patron perceput ca un avangardist, factor de progres, sa devina, cum sa spun?, un fel de jiji chel cu hang de Ardeal. Ce conteaza ca Minteuan, un om admirabil, altfel, nu a avut niciun fel de experienta in strainatate (spre deosebire de Dolarel, Moldovan, Selymes sau Petrescu) si este insarcinat sa conduca o adunatura de bisericute care a demis antrenori cu infinit mai multa experienta decat are Alin?

…

Si mai ciudat s-a dovedit a fi anul trecut, din punctul meu de vedere, considerand reactia suporterilor franei fata de toate aceste anomalii care ameninta sa ne transforme clubul intr-o monstruozitate de tip miticist. Ma refer la cele doua grupari ale caror actiuni le-am urmarit cat de cat: KVSC si Asociatia Independenta a nu-sh-ce-dracu’ a lui Chefere. Doua entitati ridicole, populate de lingai si al caror scop in declaratiile/manifestarile publice e insondabil, incoerent.

Cel mai bun exemplu in sprijinul asertiunii de mai sus este (non)reactia vis-a-vis de atitudinea jegoasa a conducerii clubului fata de jucatori emblematici (Tony trimis sa se antreneze cu grupele de copii daca nu-si gaseste echipa, Hugo, Y Kone s.cl.): KVSC a fost citata de catre prosport ca avand o pozitie, neoficiala, care dezavua decizia conducerii la adresa franco-portughezului. “Neinfricatii” de la KVSC s-au grabit sa posteze asta: “In legatura cu articolul aparut miercuri 5 ianuarie in Prosport, intitulat “Revolta pentru Tony”, precizam ca punctul de vedere exprimat in acel articol nu reprezinta pozitia oficiala a galeriei KVSC, nici unul dintre liderii galeriei nefiind contactat de autorul articolului.”, probabil, in paralel, lustruind de zor bucile conducerii, ca sa nu cumva sa piarda abonamentele alea cu reducere de 50%.

Mult mai relevanta mi-a parut pozitia Asociatiei Independente a Suporterilor Independenti ai CFR Independent a’ lu’ Chefere Independent. Cum, care reactie?

…

Sunt bine dispus seara asta, pentru ca am vazut, pe Eurosport2, debutul dragului de Culio la Galata. Desi inca ii balteau fripturile argentiniene de vita in stomac, a avut 25 de minute excelente, cu doua pase-n profunzime magnifice, una dintre ele rezultand intr-o bara, alta-n gol. Vesti foarte bune atat pentru Culio si cei care tinem la el, dar si pentru CFR, in dorinta noastra de a ne forma o imagine de club ce propune jucatori seriosi unor cluburi serioase.

Problema e ca va fi imposibil sa mai propunem jucatori de calitate pe viitor, dupa ce, intr-un final, il vom vinde si pe Lacina. Unde e colaborarea cu Asec Mimosas din Cote d’Ivoire, cei de la care i-am adus pe Viera, Ema Kone si Lacina? De ce am renuntat la ei? Unde e colaborarea cu cluburile din America de Sud, cele carora le datoram bucuria de a vedea pe gazonul din Gruia jucatori de exceptie – Fabbiani, Dubarbier, Pereira, Culio et co? Unde e colaborarea cu Marcel Popescu, cel care ne-a adus jucatorii cu care luam primul titlu pe stadionul vecinilor care retrogradau?

…

Unde e bunul simt care ne facea mandri sa fim suporterii unei echipe patronate de Paszkany? Intr-un articol genial, se recomanda managerilor sportivi analiza cartii lui Sun Tzu, “Arta razboiului”, de unde am extras si eu doua invataminte din care CFR poate beneficia:

“He will win who has military capacity and is not interfered with by the sovereign” – slabe sanse pentru Minteuan, avand in vedere iluziile de grandoman care-l bantuie pe Arpi;

“When the common soldiers are too strong and the officers too weak, the result is insubordination” – stiti la ce ma refer, nu?

.

Numa’ binie die la Cluuuj!